căpătâi
Categorie: C
CĂPĂTÂNI, CĂPĂTÂN(I)E (s.n., sg.)
căpătâi, parte a patului unde se pune capul; pernă dintr-o țesătură mai groasă umplută cu fân sau cu ghije; zonă a satului
CĂPĂRI, CĂPĂRESC (vb., IV, tranz.)
a arvuni; a asigura (prin bani sau daruri) viitoarea mireasă în vederea căsătoriei; a logodi
CĂNUNA, CĂNUN (vb., I, intranz. reflex.)
a fi năpăstuit; a se chinui, a suferi, a se văita; a se mira; a se strădui la o muncă grea; a se necăji, a se văicări
CĂLUŞER, CĂLUȘERI (s.m.)
o masă de tâmplărie cu o gaură la mijloc, ca să se poată fixa lemnul la lucru
CĂLȚUNIE, CĂLȚUNI (s.m.)
încălțăminte de sărbătoare, asemănătoare cizmelor, dar cu carâmbii mai mici
CĂLPĂTORI (CĂRPĂTORI), CĂLPĂTOAR(I)E (s.n., sg.)
suport (tavă) – din lemn pe care se așează mămăliga
CĂLDURĂ, CĂLDURI (s.f.)
căldură; la plural, se referă la femelele animalelor care își manifestă dorința naturală de împerechere
CĂLDĂRUȘCĂ, CĂLDĂRUȘCI (s.f.)
vas de aramă la ceremoniile religioase, cu apă și busuioc, în care se pun bani metalici de pomană