CĂLĂSÂT, CĂLĂSÂTĂ, CĂLĂSÂȚ, CĂLĂSÂCIE (adj.)
(despre oalele de pământ) smălțuit (mai ales în interior); (despre vasele în tablă) cositorit
CĂLĂFUND (s.n. sg.)
colofoniu; sacâz; substanță rășinoasă folosită în industria hârtiei, a lacurilor, a vopselelor
CĂLĂBUR, CĂLĂBURE (s. f)
recipient de formă cilindrică din coajă de tei, folosit la culesul cireșelor
CĂIGANĂ (s.f. sg.)
ouă prăjite în untură, fără a fi, în prealabil, bătute și amestecate cu lapte/brânză/șuncă; omletă, jumări
CĂDOI, CĂDOAIE/CĂDOANE (s.n.)
vas, butoi foarte mare în care se pun fructele la fermentat pentru ţuică
CĂCÂȘEA, CĂCÂȘI (s.m.)
denumire dată unui copil mai mărișor atunci când are pretenții de a fi tratat ca un adult